În mentalul colectiv există concepția conform căreia desprinderea copilului de părinte pentru integrarea în grupa creșei sau grădiniței este un eveniment dificil și în același timp necesar, atât pentru copil, cât și pentru părinți.

Echipa creșei și a grădiniței Patricia și-a propus să exploreze câteva modalități pentru a face acestă trecere mai lină, iar adaptarea copilului să fie ușoară la noul mediu.

Se vorbește în literatura de specialitate despre o vârstă optima pentru începerea grădiniței, vârsta de aproximativ 3 ani, dar copilul care a fost în prealabil la creșă va avea o adaptare mai ușoară, fiind obișnuit cu rutinele zilnice și activitățiile diverse pe care le parcurge într-o zi. De asemenea, copilul care a fost la creșă construiește mult mai repede relații de prietenie cu colegii.
Este importantă pregătirea copilului pentru acestă nouă etapă, deoarece atașamentul format va fi unul sigur, evitându-se sentimentul de abandon pe care copilul îl trăiește atunci când părintele pleacă.

În mod cert, pentru unii copii procesul acomodării este mai greu și mai lent, iar pentru alții mai ușor și mai rapid. Diferențe interindividuale în ceea ce privește rapiditatea obișnuirii copilului cu climatul grădiniței vor exista mereu, acesta nu este un motiv de îngrijorare pentru părinți.

1. Pregătiți copilul pentru grădiniță
Un prim pas este prezentarea ideii de creșă sau grădiniță ca un loc de joacă, unde sunt mai mulți copii care se distrează și învață lucruri noi împreună. O scurtă plimbare pe lângă o grădiniță pentru a o vedea sau vizionarea câtorva filmulețe pe internet dintr-o sală de clasă, toate acestea cu scopul familiarizării copilului cu activitățiile ce se vor desfășura acolo.

2. Vizitați grădinița împreună cu copilul
V-ați hotărât care este locul ideal pentru dezvoltarea copilului dumneavostră? Dacă da, următorul pas este să-i prezentați și lui creșa sau grădinița. Cu câteva zile înainte de a începe programul zilnic, veniți cu copilul, jucați-vă cu jucăriile, prezentați sălile de clasă, sala în care el se va juca, sala de mese, curtea, cine va fi educatoarea care va sta împreună cu el și colegii de grupă.
Astfel, veți avea ocazia să îi descoperiți îngrijorările, să aflați ce îi place, cum s-a simțit în interior și, mai ales, să-i răspundeți la întrebările pe care le are.

3. Comunicați cu personalul grădiniței
Fiecare copil prezintă anumite particularități, fie că vorbim de jucăria preferată, intoleranțe alimentare sau cea mai potrivită formulă de adresare atunci când ne lovim de un comportament nepotrivit.
O bună comunicare cu personalul grădiniței asigură o integrare optimă în noul mediu. Noi considerăm că fiecare progres al copilului merită auzit de către părinte și încurajat.

Echipa creșei și grădiniței Patricia este alături de dumneavoastră în tot acest proces, făcându-l mai ușor și mai plăcut!