Fiecare anotimp este un nou început în viaţa noastră. Plini de speranţă şi amintiri frumoase am venit din nou la gradiniţă. Ne-am întâlnit cu vechi prieteni şi am împărtăşit experienţele noastre de vacanţă. În acelaşi timp, am legat noi prietenii cu noii colegi.

Ne bucurăm de ultimele raze de soare şi petrecem cât mai mult timp în natură. Noul anotimp ne dă ocazia unor noi descoperiri. Vântul, ploaia, plecarea păsărelelor, desfrunzirea copacilor sunt fenomene pe care dorim în această lună să le studiem cu atenţie de detectivi.

O sărbătoare pe care toţi o asteptăm cu drag este “Kurbisfest” sau “Ziua dovleacului”. În aceastǎ zi vom realiza crafturi cu tema “Dovleacul”, vom recita poezii şi vom intona cântecele. Ne vom bucura de prezenţa colegilor din toatǎ grădiniţa şi vom servi ceai împreună.

Încă profităm de generozitatea soarelui şi dorim să organizăm o mică excursie de o zi la Moara de Vânt.

Ne dorim cu toţii o toamnă plină de bună dispoziţie şi timp frumos!

blog

blog1

blog2