Ne dorim o dezvoltare optimă și armonioasă pentru copilul nostru, iar aceasta înseamnă să-l punem în diverse contexte de socializare, alături de cei care sunt de aceeași vârstă cu el, în mod special.

Deseori părinții permit copilului să socializeze doar cu o anumită categorie de copii, pe care-i aleg în funcție de criterii ca statutul social al părinților, proximitatea, concepții asemănătoare cu părinții și multe alte criterii care pentru noi pot fi justificate și care pornesc din dorința firească de a ne feri copilul de influențe nefaste.

În mod cert, nu sugerăm să fim neatenți la anturajul copilului, dar uneori din dorința noastră de a deține controlul asupra interacțiunilor cu covârstnicii, ajungem să facem un deserviciu dezvoltării sociale a copilului.

De aceea, am selectat 3 motive pentru care este important să-i permitem copilului să socializeze cât mai mult și să favorizăm astfel de contexte.

Socializarea ne învață importanța jocului

Încă din primii ani de viață, principala modalitate prin care copilul învață este jocul. Acesta oferă zâmbete, bucurie și voie bună, alături de învățarea unor concepte simple și deprinderi care anticipează vârsta școlară. Cu cât sunt mai multe interacțiuni în cadrul jocului cu alți copii, cu atât cresc șansele ca atât ei să fie mai fericiți, dar și mai pregătiți pentru provocările vârstei.

Socializarea ne învață importanța comunicării

Interacțiunea înseamnă comunicare, iar vârsta copilăriei este de o importanță covârșitoare în dezvoltarea limbajului, în mod special când vine vorba de exprimarea dorințelor, preferințelor și emoțiilor. Din fericire, toate acestea sunt favorizate de interacțiunea cu covârstnicii.

Socializarea ne învață despre comportamentele acceptate de grup

Când este într-un context de socializare, copilul obține un răspuns în timp real ca urmare a comportamentului lui: învață să coopereze, să împartă jucăriile, să își dea seama că a lovi un copil va duce la excluderea lui și alte aspecte care îl vor ajuta mai târziu să fie asimilat și acceptat de grupurile din care va face parte.

Pentru o dezvoltare armonioasă, vă încurajăm să îl puneți pe copilul dumneavostră în cât mai multe contexte care favorizează socializarea cu alți copii.

Echipa Grădiniței Patricia